Calimara cu cerneala

Din Romania, Moldova, Franta, Italia, Canada, SUA, Brazilia, Slovacia, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Noua Zeelanda, Turcia - si la mai multe!

De cursa lunga, fideli, curiosi, intrati din greseala sau de buna voie, de pe blogurile prietenilor sau dupa cautari incrincenate, reveniti au ba. Care scriu sau numai se uita la poze ori nu indraznesc sa se exprime.

Care au tzava marpha de net sau dial-up. Care-s intrati cu Explorer, Firefox, Safari, Opera ori Mozilla. Care au Java updatata, folosesc in majoritate Flash 9.0 si coplesitor engleza. Si multumesc google.analytics fara de care n-as fi stiut (mai) nimic despre voi. Va mai astept la mine pe blog

Parca n-aveam ce face?? Sigur, dar o asa soarea nu se putea rata.
Asa ca m-am deplasat la Tours, capitala judetului nostru, o ora de mers pina in oras, cam un sfert de ora de bijbiit dupa cinema. L-am gasit, am luat bilete, am intrat in sala, am calcat lumea asezata pe jos, am deranjat juma’ de rind ca sa ma asez (scuze), tot tacimul. Filmul era inceput de vreo 10 minute. Nu-i stiam titlul, dar stiam la ce sa ma astept. Din genericul de final aflu ca am vizionat Ma Mondialisation, un film de Gilles Perret.
Dupa care am asistat la dezbatere, ca asa era programul, film plus dezbatere despre mondializare, cu Bernard Cassen, unul dintre guru (sa-mi zica cineva pluralul cuvintului astuia) de la Le Monde Diplomatique.
Din film si din raspunsurile la intrebarile (de la nivel de clasa a treia pina la liceu - in ale mondializarii, sa ne intelegem) de dupa am aflat:

• ca patronilor li se rupe sufletul dupa angajati, atunci cind ii concediaza, dar asta-i viata; la fel cind vind afacerea, nu e vina lor ca fondurile de pensii americane fac oferte de nerefuzat; si ca se spala pe miini ca Pilat din Pont dupa ce vind, in sensul ca nu-l mai intereseaza ca americanu’ isi bate joc de munculita lui de-o viata si lasa angajatii in strada dupa ce fac praf antrepriza;
  
• ca e din ce in ce mai grea viata de patron, de cind cu ultraliberalizarea asta in draci nu mai cistiga nimic saracii si sint obligati sa delocalizeze (asta inseamna sa mute fabrica de cioareci in tari ospitaliere ca Romania, China, Polonia, Ucraina, Cehia);
• ca visul cel mai intim si mai drag al patronilor e sa fie abolit Codul Muncii; cu alte cuvinte sa nu mai aiba nici o obligatie fata de, nici o mustrare de constiinta cind e vorba de, nici o lacrima in coltul ochiului pentru angajat;
• ca (da’ asta e reconfirmare) China tine-n pumn SUA odata cu bonurile de trezorerie pe care nu vrea sa le vinda ca s-ar prabusi Statele si, concomitent, comertul exterior chinezesc;
• si ca muncitorul chinez care munceste la expati cistiga cam la 80 euro* pe luna, da’ se scoate cu orele suplimentare; viata de dupa serviciu se petrece in 10 metri patrati in medie, nevasta si copilul sint la tara, la facut agricultura si traiesc si ei din orele lui suplimentare.

O, ce mondializare minunata!

* cam de doua ori pretul cinei de la restaurantul din Shanghai (de retrait aici)

Au fost vazute Dacii Logan in Gabon.
Pe site-ul www.dacia.com la Contact vad trecute multe tari din Europa, o tara cu un picior in Europa si altu’n Asia (pomenesc aici Turcia) si Algeria.
Dar nimic despre Gabon. Adica oamenii aia nu merita nici macar un amarit de garaj cu sigla Dacia?
Pina si la mine in sat este unul!

Franta e o tara laica. Cum nu se poate de mai laica. Urlator de laica. In scoli, de exemplu, se interzice purtarea insemnelor religioase. Bisericile sint cam goale in timpul slujbelor – cu exceptia celor la care sint arondate 10 sate sau in timpul nuntilor si botezurilor. In teorie, un preot are in turma vreo 10 000 de oite. Adica sunt foarte putini preoti fata de cantitatea de biserici si credinciosi pe masura. Noroc cu turistii care mai cumpara un pachetel de tamiie, mai aprind o luminare, mai spun un Tatal Nostru sub icoane (in timp ce schimba rolele de film din aparatul de fotografiat).

Ei bine, in tara asta extrem de laica, marile sarbatori religioase sint declarate zile nelucratoare. Nu mai vorbesc de alte zile de sarbatoare, deci nelucratoare, care nu au la baza un motiv religios. Cetatenii isi stiu calendarul de libere pe de rost si-si calculeaza puntile (tot asa li se spune si aici sau viceversa) cu un an inainte, ca sa nu stea acasa la televizor (unde oricum la televiziunile publice nu se transmite nici o slujba in direct) sau sa mearga la biserica.

De-a lungul istoriei lor de greve si baricade in strada, au reusit sa cistige aceste zile libere si concediul de odihna platit. Read more

Pen’ca alegerile europarlamentare pica in aceeasi clipa cu referendumu’, am zis ca merita sa ma deranjez inca o data si sa merg la vot. Sa-mi scot cartea de alegator de la naftalina (pe care oricum nu mi-o cere nimeni, ca votam foarte comod si cu buletinu’, da’ fara de care nu-ti poti innoi cartea de identitate) si sa ma deplasez la urna circumscriptiei. Special pentru a scrie negru pe alb ce gindesc eu despre UE, votat degeaba, gesturi politice fisiite si altele. Numai cuvinte de sorginte romaneasca, chiar daca (brazda?). Ca sa nu ma mai pling (pe blogurile altora) ca nu ma exprim pe saturate.
Imi pregatesc lista de pe acum, ca e mult de gindit: sint, totusi, doua buletine de vot!
Oare imi deconteaza cineva biletu’ de avion?
Intrebam si eu…

Din ciclul cu ce treburi prin Europa??

Ministrul de externe habar n-a avut ce s-a discutat la summit-ul sefilor de stat si de guvern din tarile UE ce a avut loc joi si vineri la Lisabona.

El s-a plimbat prin oras, a stat cu gandul aiurea si s-a facut de ras in fata ziaristilor.

Adrian Cioroianu a fost singurul ministru de externe prezent la intalnirea sefilor de stat si guvern de la Lisabona, din 18 si 19 octombrie. Participarea sa la summit s-a datorat, conform unor surse din delegatia Romaniei, faptului ca premierul Tariceanu a preferat sa se ocupe de campania electorala pentru euroalegeri prin judetele tarii, lasandu-l astfel pe ministrul de externe sa mearga ca turist in locul sau. Cioroianu nu a ratat ocazia si s-a facut de ras in fata jurnalistilor atunci cand a fost luat la intrebari despre scopul si rezultatele discutiilor de la Lisabona.

Ministrul a raspuns, spre mirarea ziaristilor, ca ‘a fost un moment istoric pentru Europa. S-au luat decizii bune, asa cum a spus domnul presedinte Basescu. O sa ma uit pe inscrisuri si va spun care sunt cele mai importante hotarari’.

Stie doar “yes” in engleza

Cioroianu nu se afla la prima gafa de cand a preluat Ministerul de Externe, prima fiind facuta cu prilejul vizitei in SUA, cand in fata secretarului de stat Condoleezza Rice a dovedit ca stie sa zica doar ‘yes, yes, yes’, in limba engleza.

A doua gafa a fost prostioara pe care a spus-o cu privire la ‘importantele resurse energetice ale Georgiei’, tara dependenta de gazele si petrolul rusesc.

Ar vrea diurna mai mare

Cioroianu a fost foarte curios sa afle care e diurna ziaristilor veniti cu delegatia presedintelui Basescu la Lisabona. El s-a mirat cand a aflat ca acestia au diurne aproape egale cu a lui, de 56 euro/zi. Ministrul a lasat sa se-nteleaga ca e nemultumit de banii pe care ii primeste el in comparatie cu Basescu (200 euro/zi) sau Tariceanu (160 euro/zi).

Sarkozy vrea sa instaureze cultul eroilor Rezistentei. Rezistentei comuniste. In acelasi timp, vecinul meu de peste drum (e un fel de a spune, ca ne despart iarba verde de la mine de la bloc, plina de vizuini de soareci si gradina lui de legume) iese sa intinda rufe imbracat in fusta traditionala. In Romania ninge. O sa avem iarna de-adevaratelea anul asta? Bine. Poa’ sa fie, desi eu numai de iarna am avut parte: frigul de nu se mai termina in primavara din Romania, frig de-aprins soba in iunie-iulie in Franta, Alaska in septembrie… Ce ziceti, ne-ntoarcem la cele patru anotimpuri sau viram spre inghetul vesnic? Ne intoarcem la despotii luminati sau votam cu dictatorii de treaba?

Da. Chiar in seara asta. M-am dus la cinematograful de la mine din sat (cu pretentii de oras, de oras-ideal al lui Richelieu) sa vad “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu care a luat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de anul acesta. Festivalul l-am urmarit jumatate in Romania, jumatate in Franta. Filmul - in intregime la cinema-ul nost’. Ca sint doar trei reprezentatii unice, asa ca nu trebuia ratat.
Senzatii? Ciudat. Foarte. Sa vezi un film de la tine de-acasa, intr-o tara straina, subtitrat in limba aceea straina pe care sa o stapinesti. Pe care sa o stapinesti atit de bine incit sa fii furat de subtitraj si sa nu mai intelegi ce se vorbeste, desi e in limba ta materna. Sa ai un cuplu de batrini in fata ta care citesc, pe rind si cu voce tare, “scrisul” pentru ca filmul e in VO (voce originala). Ce fericire pentru noi sa se dea filmul asta - vorbesc la plural pentru ca sintem 2 romani in localitate si, culmea, vecini de cartier. Sa vezi totusi lume in cinematograful care da reprezentatii chiar si pentru un singur spectator (ca oamenii fac munca voluntara). Sa ai senzatia ca numai TU, dintre toti oamenii aia, intelegi totul. Pentru ca ai trait vremurile acelea, ai stat la coada, ai fost la biserica pe sestache si visai la televizor color. Ca filmul vorbeste pe limba ta si in primul rind pentru tine. La o adica filmul e facut pentru tine.Ce noroc pe mine sa fiu romanca aici.
Si nu pentru ca ar fi cistigat vreun meci nationala de fotbal.

Cum ei n-au parcagii cu belete si ciomege la purtator, tre’ sa inventeze tot felu’ ca sa nu plateasca parcarea! In imagine, ideea nr. 35a :

(Parcometrul dvs mi-a refuzat cecul)

Ultima gaselnita pentru stavilirea automobilelor - bicicleta in comun:

Manifestatie a imigrantilor fara acte legale: