Calimara cu cerneala

Despre mine

Aida B
Scriu pentru mine si pentru tine, daca mai vii pe aici. Eu nu cred ca sintem oaia neagra a planetei, dar nici ca sintem nascuti cu stea in frunte. As vrea sa dau jos pelerina cu paiete pe care am aruncat-o peste paradisul din afara granitelor Romaniei, ca ne orbeste inutil si ne face sa pierdem timp. Cam asta ar fi lumea, asa cum o vad eu:


   
2008 | Content: Calimara cu cerneala
Design: Julian Klewes | Licence: CC 3.0
         

 

Detalii despre diversele pompe si guri care au contribuit se gasesc aici.

 

Lunga zi. In care se vede ca sintem mai turisti japonezi ca niciodata, pentru ca ritualul (pupat icoane-aprins luminari-facut poze) s-a derulat contra-cronometru, inregistrindu-se vizite record.

Am iesit cu greu din greu incercatul oras Gura Humorului

Te miri ca barza pe stilpu’ de telegraf

si am mers la manastirea Humor in re-cautare de cojoc (ca sa nu zicem ca n-am epuizat toate optiunile). De ieri pina azi nu s-a mai fabricat nimic. Inapoi spre oras si fir intins spre Tirgu Neamt. Pe drum am vazut: (inca) un cuplu de berze care faceau lucrari de consolidare la cuib cu paie in cioc; o broasca ce traversa voioasa soseaua; un car cu fin pe punctul de a se imprastia pe drum, din cauza vintului; diversi cai speriati pe care stapinii ii tineau cu greu in friu. Read more

 

Despre a carui iminenta am aflat aici - textul e reprodus integral:

In centrul discutiilor reuniunii de primavara a Fondului Monetar International de la Washington s-au aflat nu doar criza financiara ci si cresterea exploziva a preturilor la alimente.
Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, si-a exprimat ingrijorarea fata de cresterea preturilor la alimente si a avertizat fata de posibilele consecinte ale acestei evolutii - catastrofe umanitare si nelinisti sociale. Actiuni de protest au avut loc deja in Tunisia, Haiti si Bangladesh. ‘Daca preturile continua sa creasca, atunci consecintele, nu doar pentru continentul african ci si pentru multe tari de pe glob, vor fi catastrofale. Sute de mii de oameni nu vor avea ce manca, iar copiii vor avea si ei de suferit de pe urma foametei’ a spus seful FMI. in ultimii trei ani, preturile la orez, grau sau porumb au crescut cu pana la 180%.

Cauzele sunt cererea crescuta, modificarea alimentatiei in tari precum China sau India, cresterea vertiginoasa a preturilor la energie si extinderea culturilor de plante necesare producerii de biocombustibil.
Dominique Strauss-Kahn a explicat ca intreaga comunitate internationala ar trebui sa se angajeze in rezolvarea problemelor. Si ministrul german al dezvoltarii Heidemarie Wieczorek-Zeul impartaseste aceeasi parere si a facut statele instrustrializate responsabile pentru aceasta evolutie: ‘Scumpirile la alimente reprezinta o amenintare pentru stabilitatea planetei, pentru combaterea saraciei si pentru pacea mondiala.’

 

Mănăstirea Humor (sec. XVI, dar exista deja un schit la anul 1400). Vrem cojoc! Dam navala in parcare manastirii (cu plata), ca niste buni turisti japonezi ce-am devenit (biserica, pupat icoane, aprins luminari, facut turul cu poze, plecat la obiectivul turistic urmator). Pe garduri incep sa rasara servetele, stergarele, iile si alte cusaturi populare. Intr-o masina, o femeie-negustor coase de zor. Ne indruma spre alte vinzatoare care ar putea avea ceea ce ne intereseaza. Au, da’ sint prea mici. Ca sa ne consoleze, toata lumea ne indeamna sa le cumparam niste oua. Nu, mersi, avem si noi!!! Noi vrem cojoc barbatesc, lat in spate. La intrarea in manastire, o maicuta guresa nu stie daca domnul e strain sau nu si se blocheaza aratind doua degete = doua bilete, desi eu ii vorbesc clar in romaneste (ma rog, cita stiu). Ridem cu totii si purcedem la turul bisericii. Frig tare inauntru, cita credinta trebuie sa aiba maicile care-si fac orele de relatii cu publicul vinzind luminari si citind din carti de rugaciuni! O singura biserica incalzita am vazut, cea de la Slatina – da’ acolo totul e perfect cum am mai spus, mai putin indicatiile despre ceea ce e de vizitat.

manastirea-humor-2.JPG

Read more

 

Vreo legatura intre sloganul (fantomei) FNI “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine” si “Somnul ratiunii naste monstri” (Francisco Goya), preluat de Romania libera de altadata sub forma “Somnul natiunii naste monstri”?

 

Aflu din Gardianul ca peste 350 000 de copii din Romania au cel putin un parinte capsunar, iar jumatate au ambii parinti plecati. Poate ii aduce inapoi iepurasul de Pasti…

 

Dintr-un buzunar in altul, dintr-un cont in altul, pina… dispar.

Mai putem face rost de altii? Citeste aici.

 

Nicoleta a cazut grea. Vaaai, si eu care credeam ca are o poveste de iubire pur platonica, cu stringeri de mina, imbratisari vagi si cazare in camere situate pe paliere diferite. Cum asa, Nicoleta face sex?? E ca si cum mi-ar spune cineva ca Mos Craciun nu exista! La inceput (sau poate si acum, in functie de sursa) iubitul nu voia copilul, insa Nicoleta a pus piciorul in prag: ori ea cu burta mare si apoi lauza, ori ea deloc. Acum Nicoleta e insarcinata in 4 luni. Se presupune ca se va casatori civil (ca asa se cade) si ca va face cununia religioasa (aia in rochie inocenta) dupa nastere (adica dupa pierderea kilogramelor in plus, ca sa dea bine in poza), eventual in acelasi timp cu botezul (ca la pachet e mai ieftin). Recent s-a aflat ca Nicoleta va avea un baiat. O, ce veste minunata! Read more

 

Plecam spre Cîmpulung Moldovenesc – cea mai frumoasa parte de tara pe care am vazut-o pina acum: dealuri impartite disciplinat de garduri de lemn, pajisti ingrijite. Ninge mult, spre viscol. Padurile de brazi sint minunate, insa parcelele defrisate ne sar in ochi.

dscn7820.JPG

Ajunsi in orasul cu drumurile in constructie (nu ca n-am mai fi vazut asa ceva…). Vizitam Muzeul lemnului. In principiu, vizitele de la muzeu se intimpla asa: muzeul se afla intr-o casa mare si veche; dupa ce treci de usa de la intrare, se declanseaza o sonerie care-ti aduce taxatoarea cu biletele de 3 lei/persoana; urci niste trepte si ajungi in sfirsit la taxatoare care a numarat grupul din priviri si a si calculat suma de platit. Read more

 

Am fost la film in seara asta. Am vazut MR 73, un film francez dupa locul in care a fost turnat si dupa actori. In rest, am avut senzatia, din prima secunda, ca ma aflu intr-un thriller american. Pai am gasit: sala de interogatoriu in alb-negru, politisti cu haine de piele a la Matrix, betivi, corupti si iubitori de prostituate, criminali septuagenari insetati de singe, masini tari, case de reclame la Nivea, hotel sordid, pisica obeza, casa de vacante pentru animalele de companie. Singe a curs peste tot, am vazut cadavrele unor fiinte care suportasera tratamente la care numai minti bolnave se pot gindi, scenele mortii unora dintre ele, sinucideri si nastere filmata la locul (eufemism, bineinteles) de desfasurare. Pe final, penultima crima (ca a mai urmat inca una plus sinuciderea de rigoare) ne-a lasat cu ochii pe statuia unui Christ stropita cu singele unui criminal cam in serie (pe cind cristelnita cu singe?). Read more