De dimineata mergem 200 de metri pina la schitul (mănăstirea? iarasi nu e clar) Vovidenia (sec. XVIII), aflat chiar linga manastirea Neamt. In biserica se aude aspiratorul, din boxe se revarsa cintece religioase. Liniste mare. Bonus: o alta casa memoriala de-a lui Sadoveanu. Calugarul care face curatenie iese si dus a fost. Biserica e pictata inauntru in tempera in nuante de verde si ocru. Nemaivazut.
Hai si la schitul Icoana Veche, pe drumul care strabate un sat-enclava pe domeniul manastirii Neamt, fostul teren de vinatoare pe care se afla fosta casa de vacanta a lui Ceausescu. Drumul e foarte prost si se infunda rau la un moment dat… intr-un camion. Facem cale intoarsa si asa reusim sa zarim indicatorul anemic catre schit. Traversam piriul prin apa, dar nu indraznim sa ne indepartam prea mult de masina de frica ispitelor, desi schitul pare a se afla la 300 de metri pe jos sau in 4×4 (si sint urme de roti). Cu parere de rau. Da’ chiar nu putem vedea toate schiturile si sint multe !
Drum intins pina la mănăstirea Agapia (sec. XVII, 3 lei). Sarim peste casa lui Ion Creanga de la Humulesti, binme indicata de pe sensul acesta de mers (venind dinspre manastirea Neamt, inainte de a face dreapta la marea intersectie de dupa Tirgu Neamt). Manastirea Agapia are un sat imens de chilii – case pentru maicile supranumerar si un muzeu mare cu icoane pictate de Nicolae Grigorescu. Vizitam (pe dinafara) si casa memoriala a lui Vlahuta (inchisa pe dinauntru) si cumparam dulceata de nuci si sirop de afine de la mamaile de pe drum. Sint multe si ne trag de mineca.
De la Agapia poposim la mănăstirea Văratec (sec. XVIII, 3 lei), o manastire cam noua ale carei maici au iubit-o tare mult pe Veronica Micle (de data asta nu i-am mai gasit mormintul). Am aflat ca maicile de-aici nu mai cos de mina (cele de la Agapia mai duc crucea asta), pentru ca exista acum tehnici moderne, pe computer, si tot felul de modele chinezesti, insa tes covoare, lucreaza vesminte preotesti si pentru maici.
Bun. Acum e cazul sa mincam si noi ceva, ca sint orele 14. Nu ne-a poftit nimeni la masa, dupa cum ne-au invatat cu narav calugarii de la Sihastria. Mergem la Piatra Neamţ. Ceva om gasi noi, ca orasul e mare. Si gasim. Parcari cu numarul de inmatriculare a masinii proprietarului vopsit pe asfalt, cu interdictie de parcare, ca daca nu urmeaza ridicarea masinilor straine – chiar daca parcarea se afla la drumul mare -, parcari cu taxa, da’ gratis in week-end – chiar daca acestea se afla in spatele blocurilor.
Un oras foarte curat. Ii lipsesc niste culori pe blocurile vechi si zimbetele de pe chipurile oamenilor. Telegondola ni s-a parut scumpa (150.000 / 15 lei noi dus-intors). Bem o cola in barul afumat de peste drum (aiurea, trebuia sa mergem urgent la toaleta) si plecam, cu masina, in cautarea unui restaurant.
Mda. Nu gasim nimic, evident. Iesim prea repede din oras, urmind directia catre Iasi. In puzderia de firme care mai de care mai colorate, mai ilizibile, mai tipatoare, gasim cu greu un fast-food dubios si ala prea aproape de intersectie.
Las’ ca poate avem mai mult noroc la Tîrgu Frumos. Ei as! Strabatem oraselul intr-o clipita, cu aceeasi dezamagire si intrebare fara speranta: da’ noi unde mincam??
Trecem, in drumul nostru catre Iasi, pe linga diverse cimitire cu eroii diverselor razboaie, sate cu nume istorice, alde Podu Iloaiei, de exemplu, unde a, lasat un cuplu de batrinei adunati literalmente din drum, mosneagul pravalindu-se de atita bautura ingurgitata. Doamna ne explica: pai am fost la fata si el nu se poate stapini sa nu bea, fir-ar a’ dracu’, ca de vazut nu vezi, da’ de baut poti, las’ c-ajungem noi acasa sa vezi ce bastoane o sa-ti dau eu pe spinare!!, aluzie la bastonul pe care mosneagul il invirte periculos de aproape de capul soferului cind sa iasa din masina.
Trecem si pe linga Mircesti, unde e casa lui Vasile Alecsandri, Ruginoasa – casa lui Al. I. Cuza si un castel (singurul peste care am dat in calatoria asta) pe care il ratam pentru ca: nu a fost deloc indicat, se afla intr-o padure printre copacii careia l-am zarit prea tirziu si nu puteam intoarce pe soseaua europeana. Daca n-am fi fost satui (Doamne iarta-ma!) de atitea manastiri vizitate ne-am fi oprit barem pentru cea de linga castel, dar asa…
Iaşi. Oprim la prima pizzerie. Ura! In sfirsit, putem minca si noi de prinz, la ora 5 dupa-amiaza. Patroana locantei, minijupata, asezata la o masa cu tigara cind intre buze, cind intre degete (desi pe usa era interzis clar fumatul) ne propune un gratar cu cartofi prajiti, ca n-au aprins cuptorul. Nu, merci. Hai in centru, sa gasim un hotel. In cele ce pareau accesibile, camera cu pat dublu e aproape 3 milioane vechi. In hotelul Traian, ce apre ultraluxos si are limuzina la scara nici nu intram.
Hai la gara, tre’ sa gasim ceva acolo. Nu, nu gasim. Necunoscind orasul, negasind planuri ale cartierului, ne invirtim pe strazi si dam peste o pensiune cu preturi la jumatate fata de hotel. Si nici nu e departe de centru.
Hai sa si mincam, totusi.
O luam la picior si trecem pe linga Universitate, Casa Domneasca a lui Alexandru Ioan Cuza, Palatul Culturii, Mitropolia, Biserica Trei Ierarhi – in renovare, pe timp de slujba de seara, asa ca am sarit peste plata biletului, cu 4 sau 5 popi la amvon (dupa punctele noastre de vedere diferite). Promitem sa revenim dimineata pentru poze.
Orasul e superb, cu multe cladiri vechi, case avind curti interioare inghesuite si camere cu mini-balcoane (sa tot fii student aici). De la Mitropolie la Biserica Trei Ierarhi strada e inchisa masinilor si deschisa promenadelor la brateta.
Ni se face foame din ce in ce mai mult. Si vrem sa mergem urgent la toaleta. Da’ unde? Ca in mall-ul Moldova nu am gasit, in raza primelor etaje, decit un Pizza Hut. Peste drum, un restaurant al hotelului Moldova si inca unul de mari fite si eleganta, transferat parca de pe Champs Elysées.
Fratilor, da’ o bodega, o crisma, un bufet, o (alta) pizzerie (mai) aveti si voi? Ca parca am fi in cartierul financiar din Las Vegas, cazinou-banca-banca-cazinou-banca, si pe stinga, si pe dreapta, da’ zero birturi!
Ajungem la manastirea Golia, printre tramvaie, si gasim o pizzerie (sa-i dea Dumnezeu sanatate patronului) pe care o suspectam, pe rind, in functie de distanta, de a fi sau inchisa, sau in carantina, sau rezervata pentru altii (nunta-botez-parastas), sau pur si simplu plina. Miracol insa! Ne asezam la o masa si mincam foarte bine.
La intoarcere luam un taxi – de unde sa stim ca eram la o aruncatura de bat de pensiune? Soferul recunoaste ca drumurile-s proaste, asa-i, si la Suceava e la fel, stie dinsul ca tot merge acolo de 2-3 ori pe luna.
Asa e, domnu’ sofer, si inspre Focsani, venind noi in cea de a saptea zi (fara poveste) prin Vaslui si Birlad inapoi la Focsani, am vazut tot drumuri cam proaste, cai cu coastele la vedere si case ‘ai steaua lor…
Interesant traseul, frumoasa poveste.
Pacat ca ati trecut in fuga Targul Frumos. Poate pentru ca era inceput de primavara. Cand am trecut noi intr-o vara de 95′ erau foarte, foarte multe si felurite flori.
Insiruirea obiectivelor probabil ca s-a facut pe trasul dus-intors. Poate era bine sa fi spus ca poza este a Bibliotecii Centrale Universotare, unde Eminescu…
Adevarat, s-a putut si cred ca se mai poate face studentie in Iasi. E atat de molcom orasul…
Scuze, nostalgii de luna mai
Scuze, iarasi, nu ati vazut Copou-ul? Deci nici Teiul? Sper ca mai exista! Sper ca a mai trait n+1 decenii!
Constantin: multumesc de precizari!!!
e adevarat, am fost pe fuga si am aruncat priviri superficiale asupra anumitor locuri & lucruri.
Iasiul ramine un capitol neincheiat, imi doresc mult sa revin sa vad si Copoul, si casa lui Eminescu, si teiul, si ce-o mai fi