Calimara cu cerneala

Aceiasi sau altii?

Ei bine, cu toate riscurile, alţii! Avem nevoie urgentă de un tratament radical pentru lehamitea noastră cronică.

Restul articolului in Adevarul.

Aparut astazi in Capital.ro:

Conform unui raport al unui birou de recensamant american, aproximativ 37,3 milioane de persoane din Statele Unite traiesc la limita saraciei, numarul acestora fiind in crestere fata de cele 36,5 milioane de persoane care traiau in 2006 sub pragul minim de subzistenta.

In schimb, numarul persoanelor fara asigurare medicala a scazut de la 47 de milioane in 2006 la 45,7 milioane in 2007.

Saracia atinge in special tinerii sub 18 ani. Cifrele arata ca 18% dintre acesti tineri traiesc la limita saraciei, fata de 11% dintre adultii cu varste cuprinse intre 18 si 64 de ani. Zece procente dintre americanii cu varste mai mari de 64 de ani sunt foarte saraci, arata raportul.

M-a pus Michiduta sa trec Evenimentul zilei in lista mea de pe Google Reader. In fiecare zi primesc sute de linkuri catre stiri care mai de care mai traznite. Nu-i bai, asta inseamna marfa zilnica pentru site.

Iata ce am recoltat azi:

* United Airlines va incepe sa ceara bani pentru meniurile pasagerilor de la clasa Economic. Si atunci cum se va mai face diferenta fata de companiile low-cost??

* Ministrul T. Melescanu anunta vinderea Santierului Militar Naval Mangalia catre o firma din Germania. Cica Germania e foarte tare, face pasi importanti, fara publicitate prea mare?!! Romania cum o sa mai faca pasi importanti DACA VINDE TOT??

* Desi Romania a realizat cea mai slaba prezentare la JO din ultimii 36 de ani, Guvernul dubleaza premiile olimpicilor! Felicitarile, masa si dansul au fost conduse de un prim-ministru mindru de performanta sportivilor romani. Probabil ca ii ramineau prea multi bani in fondul de premiere si a vrut sa faca rost de ceva chitante cu semnatura de primire.

LE: Am uitat sa pomenesc de obsesia EvZ pentru stirile legate de Belgia, sau are vreun contract cu o agentie de presa sau un ziar de acolo?!

S-a asezat toata lumea?

Ca incepe Jurnalul de bord 2008!

Plecam din Paris cu Lufthansa. Greu cu boardingu’! Fata cu biletele, careia ii sufla din spate si de zor sefa de tura sau cam asa ceva, o incurca rau de tot: avem 3 zboruri de facut, in nici unul nu avem locuri unul linga celalalt, zborul de la Munchen, de peste 4 ore, pare deja complet (la fata locului era cam gol, cel putin in vagonu’ din spate unde am stat noi). Ce i-am cerut noi era imposibil de obtinut, am inteles, in schimb ce ne-a zis ea ca se rezolva (locuri la geam macar) n-am vazut. Pina la Munchen reusim sa stam impreuna, gratie unui domn care se asezase deja pe unul dintre locurile noastre – pentru ca era la culoar, pentru ca era si el separat de tovarasul de drum. Noroc ca eram consolati in avans cu 2 vouchere a 10 euro bucata (sa ne tinem gura dupa?) de care am cumparat multa apa – pe care a trebuit s-o aruncam inainte de ultimul control.

La Munchen, la intrarea in avionul spre Pekin (Beijing pre chinezeste), rugam o angajata Lufthansa sa ne schimbe locurile. Se poate, cum sa nu. Printre dinti ne scapa, cu referire la incepatoarea de la Paris, “proasta aia” si ni se spune taios ca nu se face sa-i insultam colegii de companie. Si inca nu vazusem ca insultata ne separase si in ultimul avion, catre Qingdao (se pronunta “tzintao” si e numele celei mai raspindite marci de bere chinezesti)!

Bun. Lasa ca drumu’ e lung, noaptea scurta (4 ore maxim), pentru ca zburam spre est, direct spre soare. Nu mai avem bafta de anul trecut, sintem si raminem la “Economic”. Avionul nefiind plin, serviciul e rapid si ai senzatia ca esti incojurat de o armata de insotitori de zbor (sau care bip o fi termenul politically correct pentru steward/-esa).

Ajungem numai bine la Beijing, pe la 11 dimineata la ei, ora 5 romaneasca. Atmosfera e grea, laptoasa – poluare?

Cum iesim noi din avion se pornesc mii de sirene coltoase. Ce-o fi? Incepe razboiul? Poporul chinez incremeneste oriunde s-ar afla. Mai apoi aflam de la jurnalul de prinz de la televizor ca era vorba de minutul de reculegere in amintirea victimelor cutremurului din 12 mai. Eram in cea de-a doua dintre cele 3 zile de doliu national.

Controlul de frontiera. Ceva nu e in regula. Normal. Capitanul de vapor trebuie sa demonstreze ca e capitan. Scoate livretul maritim care nu e bun in ochii de chinez, pentru ca nu scrie “Seaman’s Book” pe el. Cine-i garanteaza legatura intre sea si maritime? Mai vin unu’, doi, trei si tot nu reusesc sa se convinga (ei pe ei, ca pentru noi totul e clar). Pina la urma sint scoase pe taraba brevetele care prezinta adnotari in engleza. Uf, trecem!

Luam trenul automat spre terminalul cu bagaje si curse interne. Avem timp de cascat gura si niste yuani prin buzunare asa ca ne cumparam cana oficiala a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008 – one world, one dream dupa slogan.

In aeroport iarasi am avut senzatia ca chinezoaicele sint neterminate sau prost construite. N-au gratie in gesturi, merg tirindu-si pantofii de parca ar fi slapi, sint prost proportionate si au fete de tarancute venite in premiera mondiala la oras.

De la Beijing la Qingdao zburam intr-un avion mic, vechi si plin de lume. Inainte de a urca nu s-a putut realiza modificarea biletelor ca sa avem locurile impreuna – duduia chinezoaica era realmente ingrozita cind am intrebat-o daca e posibil sa ne schimbe biletele. In avion insa, toate insotitoarele au pus suflet de la suflet si ne-am trezit pe ultimul rind, linga usa de la toaleta care a stat mai mult deschisa decit inchisa. Poate nu stiti care e starea de spirit a toaletelor in China: trecuta bine de 40 de zile, necuratita, neudata si fara aerisire.

In China cea adevarata cu noi.

E cald, dar aerul nu e umed. Picla alburie continua sa ne apese. Mergem spre oras, o ora cu masina pe autostrada care traverseaza un fluviu, alte riuri si terenuri inundate, pe poduri fara numar. Peisajul e pe alocuri dezolant, cu dealuri mestecate de excavatoare, zone mari in paragina, plantatii de plopi si pomi fructiferi, parcele mici cultivate cu sapa… De-a lungul drumului dam peste lucratori ocupati cu matura si stersul prafului. E bine ca se munceste (in restaurante exista chelneri supranumerari si in magazine vinzatori asijderea). Se circula prost, cu depasiri pe stinga si pe dreapta, printre camioane vechi si ruginite.

Partea de oras in care intram pare saracacioasa, e in mod sigur prafuita, cu magazine inghesuite, ateliere murdare cu gura cascata in strada. Drumurile sint ca pe la noi. Se construieste enorm, cartiere rezidentiale intregi – dupa cum vedem si in Romania pe toate gardurile. Sute de blocuri cu zeci de etaje si fara nici un magazin de la care sa-ti iei o piine.

Mergem (iarasi??) la un Birou de Imigratie. De data asta ca sa iesim din tara, de bine ce-am intrat. Ca o sa urcam pe vapor, in santieru’ lor, da’ n-o sa mai fim in tara lor. Viza mea expira astfel. Da’ mult m-a mai tinut intrarea unica intinsa pe 30 de zile. Pentru ca nu sint membru de echipaj, m-as putea bucura de 2 saptamini exclusiv pe vapor. Sint vizibil dezamagita cind primesc vestea ca n-o sa am voie sa parasesc vaporul (ca-n Japonia, acum 2 ani, numai ca de data asta nu e vorba doar de o escala amarita). Sint atit de bosumflata incit agentul imi da, de la el din buzunar, un shore-pass pe care tre’ sa-i l inapoiez personal. Sarumina, boierule! Se procedeaza si la un control de bagaje. Ia sa vedem, la intimplare… cin’ sa fie cin’ sa fie!? Remarc, cit stau cu degetele incrucisate nu eu nu eu, ca cetatenii cinstitei republici populare nu prea au incredere unii in altii, fiind noi la al nu stiu citelea control de bagaje. Domnu’ capitan, ia aduceti dumneavoastra valiza la picior si prezentati-ne continutul! Sper sa nu fim luati in ordinea numerelor de pe tricou, ca la mine in valiza se afla materialele de sustinere morala a bietilor marinari… Hai c-am scapat!

Vazind cit avem de mers din santier pina in oras ma intreb la ce-mi trebuie tidula. Parca sintem pe soseaua de centura cea desfundata de la Bucuresti. Incerc sa trec peste senzatia de saracie, mizerie, vechi, dezorganizare, santier permanent fara cap si fara coada, cartiere de blocuri goale semanate in plin cimp. Dealuri intregi sint maruntite, in continuare, de excavatoare. Multe case darimate, praf, iarasi saracie, rugina…

Cam asta a fost prima zi de vapor. Dupa 18 ore petrecute pe drumuri am ajuns direct pe colosul golit complet, cu bulbul scos la O2, ruginit si chinuit pe laterale de trecerile prin canalul Panama. Las’ ca o sa arate ca nou dupa revizia asta tehnica, proaspat vopsit si stralucitor.

Prietenul meu de anul trecut, second cook, promovat intre timp, gateste la fel de prost si mai putine feluri decit predecesorul sau.

Welcome on board, M’am! Read more

Mai deunazi eram in (aproape) contre pe un blog vecin si prieten pe tema tolerantei fata de r(r)omi / tigani. De atunci tot imi sar in ochi stiri despre si cu tigani, ba am citit aseara si un articol in Monde diplomatique, din iulie 2008 (dau linkul, insa textul nu cred sa apara pe site), despre tiganii din Balcani. Asa am aflat ca romii ar fi o ramura a tiganilor. Foarte interesant.

insa nu despre asta e vorba.

Ci despre stirile aiuritoare in care aflu ca tiganii sint supusi unor tratamente discriminatoare absolut ingrozitoare. Cum ar fi copilul omorit in bataie pentru simplul fapt ca e tigan, iar azi despre trei copii care au dormit in ambulanta pentru ca nici spitalul, nici centrul de minori din Baia Mare nu a vrut sa-i primeasca.

Cititi si va cruciti aici, sau, daca nu va vede nimeni, pe site-ul Libertatea Online.

Le Monde Diplomatique, iulie 2008

Jurnalist independent, Nick Davies a anchetat asupra metodelor de lucru ale confratilor sai britanici. In cartea sa “Flat Earth News” (Chatto & Windus, Londres 2008), el informeaza asupra regulilor care pot permite oricarui redactor sa fabrice o “informatie” fara substanta, fara risc si adesea lipsita de adevar – care respecta insa legile marketingului: sa privilegieze anchetele de mintuiala, sa nu supere institutiile, sa devanseze presupusele dorinte ale cititorului, sa alimenteze panica morala…

“ Regula nr. 9: a participa la isteria colectiva.

In perioada de criza, inseamna a vinde natiunii o varianta sublimata a propriei stari emotionale. E o lege inconturnabila; scepticii care uita sa o respecte sint urmariti si denuntati. Regula nr. 9 se aplica in primul rind in timpul perioadelor de mare doliu. Natiunea este in doliu; fiecare trebuie sa fie in doliu: asta e. Punctul culminant a fost atins in cazul mortii printesei Diana in august 1997. Marturiile de uimire si de durere difuzate in bucla si cu volum in crestere inzeceau uimirea si durerea, in timp ce necredinciosii erau condamnati cu o asa tarie ca pina si regina-mama a sfirsit prin a trece printr-un proces de lez-tristete. Read more

Duritatea conditiilor de creditare, ajustarea dobanzilor si incetinirea cresterii economice au influentat sectorul imobiliar european, care, la randul sau, este amenintat de o criza severa si de durata, informeaza AFP, citat de Rompress.

Restul pe bloombiz.ro.

Marianne Histoire, august-septembrie 2008

Razvratirea este actiunea de a se revolta impotriva autoritatii, impotriva Statului, impotriva ordinii stabilite. Nu-i cert ca e buna si necesara in sine, pentru ca puterea in vigoare nu este neaparat nedreapta; privilegiatii ale caror interese sint amenintate se pot revolta si ei.

In consecinta, fara a da o valoare morala intrinseca actului de nesupunere, trebuie sa ne intrebam daca razvratirea nu este unul dintre motoarele cele mai puternice ale istoriei. Nu ca rebelii, nesupusii, insurgentii si-ar atinge intotdeauna scopurile. Chiar daca sint invingatori, ei pot contribui la nasterea unei noi ordini al carei declic l-au constituit fara sa fi vrut. Read more

Unde vad eu ca ipocrizia politicienilor nu are limite. Dupa ce s-au prefacut ca sint fanii uninominalului si s-au batut cu pumnii in piept ca asta e unica legitimare de care au nevoie, acu’ au iesit la piata. Adica la achizitionat (cuvint pronuntat cu toata gura) de persoane publice care sa le aduca voturi si locuri in Parlament.

Pai unde va sint politicienii mult stimati si iubiti de popor? De ce aveti nevoie sa cumparati Zavorence, Arsineli si Constantinesti? Ma rog, personalitati culturale.

Bag seama ca daca pina acum locurile eligibile se cumparau pe bani grei, acum se ofera. Probabil ca la acelasi pret.

Cica un pacient dintr-un spital elvetian ar fi dat spaga ca sa fie operat mai repede.

HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA

4000 de franci elvetieni.

HA HA HA HA HA HA HA

Cica la ei ar exista un program care permite spaga legala pentru o operatie mai rapida.

HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA

Si cica presa elvetiana s-ar fi scandalizat.

HA HA HA HA HA HA HA HA HA

(citita in EvZ)

De pe site-ul Action contre la faim:

crestere cu 70% a pretului orezului in Bangladesh

crestere cu 100% a pretului griului in Afghanistan, intr-un interval de un an

854.000.000 de persoane in lume sint subalimentate

Dar romanul inventiv gaseste solutia imediat:

Un bagaj se rataceste prin aeroportul Charles de Gaulles din Roissy. Ei, asta e! Francezii erau debordati, cu gindul la week-end sau preocupati de discriminarile din ograda. Proprietarul ajunge pe Aeroportul International Henri Coanda din Bucuresti, formally known as Otopeni. Buun. Ma rog, cu intirzierea de rigoare (se prevedea din rindurile de mai sus). Care se prelungeste, nu-i asa, cu asteptarea bagajelor. Care vin si vin pina nu mai vin! Read more

Pentru ca nu eram convinsa 100% ca-n Romanik  se poate vinde ORICE, o cleaning managera - sau cum s-or mai chema acum maturatoarele - mi-a propus spre cumparare saci menajeri, din cei care se pun in cosurile de gunoi de pe strada.

I-auzi una: oare exista worstseller-uri?

I-auzi doua: o fi bine sa fii sinistrat in an electoral?