Am vazut Pianistul si spre sfirsitul filmului imi spuneam ca daca-l impusca ma ridic si-mi cer banii pe bilet. Dupa doua ore si jumatate de holocaust, lectii de viata si vinovatie bagate pe git n-as mai fi suportat sa vad cum moare omul ala.
Nu sint antisemita, nu sint rasista, dar daca mi se mai spune mult ca sint zau ca ma fac! M-am saturat de (auto)victimizarea evreilor, m-am saturat sa aud ca discriminez tiganii - care ma scuipa pe strada, imi umbla in buzunare in autobuz si-mi baga manele in urechi.
Asa ca distrugerea unui parc pentru crearea unui monument al holocaustului ma revolta. Dupa 64 de ani de la sfirsitul celui de-al doilea raboi mondial, tot mai ridicam monumente evreilor. De ce? De ce sintem fortati si le aducem omagiu? Precis monumentele alea vor fi acoperite de zvastici si graffiti-uri in prima noapte dupa inaugurare. Pentru ca ne simtim (unii) agresati de atita insistenta in a ne simti vinovati pentru o crima pe care n-am comis-o. Pentru ca asa ajungem sa urim niste oameni pe care poate nici nu-i cunoastem.
De citit articolul si, mai ales, comentariile.