Calimara cu cerneala

Draga mama, draga tata, dragi prieteni si cititori rataciti, nu am patit nimic grav - daca isi pune cineva intrebarea. Ce urmeaza e o poveste banala si plicticoasa. Am fost la Urgente pentru ca mi-a scos copilul un ochi. L-am bagat in buzunar si m-am dus acolo ca sa mi-l puna la loc.

Intru, merg la Receptie cum ar veni, Biroul de Informare. Acolo unde-s niste asistente sau secretare medicale, nu paznici cu cascheta pe ureche si spargind seminte. Zic buna seara, vreau sa vad un oftalmolog, adica sa ma vada el pe mine, eu sa-l vad dupa ce ma repara. N-avem, doar medici urgentisti. Buni si aia. Cit dureaza asteptarea, intreb eu fara jena, ca la toneta de gogosi cind se face aluatul. Pai cam o ora si jumatate, fara garantie. Astept. Poftiti in sala de asteptare colosa. Nici nu ma asez bine ca ma ia in primire o asistenta, cu o fisa in mina. Haidati dupa mine. Asa de repede?? Ha ha, nu, eu va duc la locul cu pricina, medicul vine cind poate. Intru in ceea ce s-ar numi o rezerva - Bloc de urgente la ei. Sint depusa pe un pat, mi se ia tensiunea, sint intrebata cum cine de ce. Am alergii? Fac vreun tratament? Nu si nu. Scot ochiul, il trintesc cu sete pe masa. Asteptati sa vina medicul. Astept. Usa ramine deschisa. Pe hol, un pat mobil pe care se afla un tinar cu o perfuzie in mina. Bonsoir bonsoir. Asistenti, infirmiere trec, discuta, glumesc. Inclusiv cu pacientul sinistrat. Stati sa va gasesc un pat mai bun.  Stati ca va gasesc o camera. Si ii gasesc imediat. Eu ma intreb ce caut in rezerva aia, doar de-abia ce-am venit. Nu era normal sa fi sprijinit un perete vreo 3-4 ore inainte sa ma bage cineva in seama? Ma rog. Vazusem la televizor ca si in Franta sa sta cu orele la Urgente. Ciudat spital. Astept sa apara medicul. Vine intr-un tirziu, ma intreaba de sanatate. Stia deja care-i problema mea. Imi explica ce face: acum imi pun manusile (dupa ce-a dracuit ca nu le gasea). Bun. O sa pun niste picaturi care vor anestezia ochiul, apoi ma voi uita in toate colturile, apoi voi curata, apoi voi pune o substanta ca sa vad daca nu a fost atinsa corneea. Nu-i, dom’le, nimic, nici acolo, nici acolo, zice el mai apoi, de parca ar cauta intr-un sertar. Indraznesc: vedeti mai spre margine, poate e ceva, ca acolo ma durea cel mai tare. Acum nu ma mai doare nimic, conform precizarilor. Telefonul suna, desi ii fusese interzisa functionarea in incinta. Ma scuzati, e ziua mea. Nu-i nimic. Bun. Luati dumneavoastra picaturile pe care vi le prescriu si daca mai aveti pareri din astea duceti-va la un oftalmolog, ca are scule mai bune. Revin cu reteta. Astept. Nu indraznesc sa sun, daca vine doctorul cu reteta, nu se face. As fi putut sa vorbesc mult si bine. Cobor de pe masa. Ma uit la afisele in care se explica cum se triaza deseurile. Vreau sa ma cintaresc, dar nu indraznesc. Daca revine doctorul si ma gaseste pe cintar? Ies sa fac niste pasi. Apare si el cu hirtiuta. Astea-s pentru asta, astea-s pentru asta. Dupa capul lui ar trebui sa stau cu pipeta in ochi o saptamina intreaga. Multumesc, la revedere. La iesire era coada la ghiseu. Toata distractia a durat o ora si jumatate. Venisem deci la ora buna, ca la posta sau la circa financiara.