Atiq RAHIMI - Syngué sabour. Pierre de patience, P.O.L., 2008. Prix Goncourt 2008
Am deschis cartea si am intrat intr-o casa. Intr-o camera, de fapt, cu pereti reci si mirosind a razboi. In geam atirna o perdea cu pasari migrind pe un cer galben si albastru, pe jos zace un bolnav neverosimil, hranit de o perfuzie improvizata si cercetat de insecte. De el are grija o femeie ratacita, invocind zecile de nume ale unicului Allah. Toate astea pe muzica verbului, nu a unui casetofon uitat deschis. Femeia isi pierde mintile, isi pierde Dumnezeul, sau poate si le regaseste, odata cu piatra confident. Povesteste sau cinta, nu e clar, cum nu e clara pozitia naratorului (e chiar mortul-viu? e paianjenul ratacit in barba barbatului?), care ne ia vorba din gura, se baga in fata noastra, e spectatorul ala din sala de cinema care n-a auzit ce-a zis personajul asa ca se informeaza la vecini. Noroc ca povesteste (sau cinta?) al naibii de bine. Sint fraze (muzicale?) scrise si fraze intuite, ramase in virful penitei. E povestea femeii, povestea oricarei femei, nu neaparat din Afganistan, agravata de razboiul care acapareaza barbatii. Barbatii care fac prea mult razboi si prea putina dragoste. Femeile care devin femei din fete speriate. Care invata sa iubeasca, sa triseze, sa-si cistige un loc sigur linga barbatul sortit.
N-am putut s-o las din mina pina n-am terminat-o. Si nu pentru a afla sfirsitul, ci de teama sa nu ies prea devreme de sub vraja.
eh dc nivelul de trai ar fi si la noi cum e in NY si Washington poate n-ar arde si noua de batai cu flori
si nu stiu de ce dar eu nu prea cred la NY dupa ce ninge trotuarele sunt pline de munti de zapada si trebuie sa mergi pe strada pe unde merg si masinile si unde soferii sunt nesimtiti si nu incetinesc si nici nu incearca sa mearga macar putin mai departe de maldarul de zapada pe langa care te tarasti tu ca sa nu fii obligat sa intri cu picioarele pana la genunchi in zapada cand trece el la un centimetru de tine. cred ca in NY nu stai 10 minute ca sa traversezi strada, in sir indian,in doua transe, pentru ca sunt mormane de zapada in dreptul trecerii de pietoni si doar o gaura mica cat sa pui un pas ca sa poti ajunge.. la trecerea la pietoni. etc
vai eu voiam sa scriu comentariul asta la alta insemnare, nu inteleg ce s-a intamplat
si nici n-am citit cartea ca sa zic si aici ceva
ei, se mai intimpla.
din ce am vazut eu la tv, e zapada peste tot si la NY, nu mai stii unde e statia nici unde e trecerea de pieton. nu crezi pentru ca iti imaginezi numai in Romania e rau si ca in restul lumii e bine.