Calimara cu cerneala

Romani, romance si mai ales vrinceni, vrincence, participati la chestionarul despre blogosfera vrinceana.
Rugaminte de la Blog de Vrancea.Citeste si da mai departe cu link catre anchetator.

Gândul, 10 decembrie 2009

“Ăştia stau prin America, prin Spania, prin Italia, nu în Românica, şi ni-l pun nouă pe Băsescu preşedinte. De ce nu se întorc în ţară, dacă le place aşa de mult cu Băsescu?”

Cam aşa s-au manifestat nişte militanţi mediatici antiBăsescu pornind de la “pricina” fabricată ad hoc pentru victoria actualului preşedinte: diaspora. Din punct de vedere logic, o prostie floridă: pe Băsescu l-au făcut preşedinte cei peste 5 milioane de români din România care l-au votat, nu cele câteva zeci de mii de voturi din străinătate. Din punct de vedere moral, această atitudine faţă de emigraţie îşi are rădăcina în propaganda ceauşistă cu privire la “transfugi”. Cei care nu se mai întorceau din străinătate erau decretaţi drept “trădători de ţară”, un fel de ciumaţi cu care a păstra legături era o vină gravă, trecută la dosar (”un unchi în SUA, o prietenă în Refege”). Când reveneau în vizită în ţară, erau urmăriţi pas cu pas, ca nişte spioni paraşutaţi. Li se confiscau casele, care erau repartizate unor tovarăşi juşti, Ceauşescu a vrut la un moment dat să-i pună să-şi plătească studiile dacă voiau să plece din ţară. “Transfugul” era un român inferior, de fapt nici nu mai era român. Imediat după ‘89, propaganda ceauşistă s-a convertit în “salamul cu soia” pe care diaspora ar fi ratat ocazia să-l mănânce împreună cu “băştinaşii” în crâncenii ani ‘80. Acum, dispreţul rezidenţilor faţă de ei e pus în cuvântul “căpşunari”, care-i cuprinde, de pildă, şi pe specialiştii în computere. Read more

Ne-am gindit, am promis, am muncit fiecare pe felia lui si uite ce-a iesit:

Amsterdam - Jacques Brel, versiunea in limba romana, datorita lui Marcel si sus-semnatei.

de Stig DAGERMAN (1923-1954), traducere din limba franceza:

Sint lipsit de credinta, prin urmare nu pot fi fericit, caci un om care se teme ca viata lui este o ratacire absurda catre o moarte sigura nu poate fi fericit. N-am primit drept mostenire nici vreun zeu, nici vreun punct fix pe pamint de unde sa pot atrage atentia vreunui zeu: nici nu mi-au fost lasate furia bine ascunsa a a scepticului, sireteniile abile ale rationalistului sau inocenta incandescenta a ateului. Nu indraznesc deci sa arunc piatra nici in cea care crede in lucruri care nu-mi inspira decit indoiala, nici in cel care-si cultiva indoiala ca si cum n-ar fi, si el, inconjurat de tenebre. Aceasta piatra m-ar atinge pe mine, caci sint sigur de un lucru : nevoia de consolare pe care o cunoaste fiinta umana este imposibil de saturat.

In ceea ce ma priveste, urmaresc consolarea precum vinatorul isi urmareste vinatul. Trag oriunde mi se pare ca o zaresc in padure. Adesea trag in vid, insa, din cind in cind, o prada cade la picioarele mele. Si, pentru ca stiu ca aceasta consolare dureaza doar cit vintul scutura virful unui copac, ma grabesc sa pun stapinire pe victima.

Si-atunci ce-mi cade in brate ? Read more

Am zis ca intreb, am cerut voie, am primit aprobare.

Luati de cetiti:

ÎNŢELEGEREA

Primul lucru pe care-l făcea Apollodor dimineaţa era să se uite pe fereastră. Îmbrăcat sumar, cu cafeaua în mână. Era aceeaşi Atenă pe care o lăsase la culcare. Aceiaşi portocali, aceleaşi taverne, aceiaşi bolovani îngrămădiţi sub numele de Acropole, cu care erau minţiţi turiştii americani şi japonezi că înseamnă istorie veche a Greciei. Era mulţumit.

Aşezat apoi la birou îşi consultă agenda de lucru. Primul punct suna în felul următor: De vorbit cu Oedip, pentru pod. Puse mâna pe telefon şi formă numărul de Sarmisegetuza.

- Alo, cu Oedip, dacă se poate.

- La telefon, cine e?

- Apollodor, te sun din Atena.

- Nu înţeleg aşa de bine greaca, stai să chem translatorul.

- Bine, aştept. Read more